Mai sunt doar câteva zile de vară, iar românii se bucură din plin de ele. Chiar dacă sezonul estival se apropie de sfârșit, pe litoralul românesc încă se află o mulțime de turiști. Însă, mulți dintre cei care au decis să facă în acest an o vizită la Marea Neagră au rămas cu un gust amar și cel mai probabil anul viitor se vor gândi de două ori înainte să aleagă destinația de vacanță. Din categoria acestora face parte și o femeie ce a petrecut câteva zile în stațiunea Costinești și a luat o țeapă de zile mari. Cât a scos din buzunar pentru două șezlonguri?
Oana, o tânără tristă, s-a arătat revoltată de prețurile, dar și țepele de pe litoralul românesc. Planul acesteia a fost unul simplu: să petreacă vacanța în stațiunea Costinești. Așa că a făcut bagajul, a ales cazarea și a plecat la mare. Ajunsă pe litoral și-a dorit să se bucure alături de partenerul său de câteva ore de plajă, așa că au decis să închirieze două șezlonguri. Însă, atunci când au văzut cât au avut de plătit au rămas fără cuvinte.
Așa cum spuneam, Oana și partenerul acesteia au mers pe plaja din Costinești să se bucure de mare și de soare. Și-au dorit să închirieze două șezlonguri, însă au fost luați prin surprindere de prețurile practicate pe litoral. În teorie, prețul unui șezlong este de 60 de lei, așa că turista se aștepta să plătească 120 de lei. Însă, a avut parte de o surpriză atunci când a primit bonul, căci totalul era de 180 de lei.
Cum calculul nu i s-a părut corect, revoltată, Oana a cerut câteva explicații, asta pentru că deși închiriase două șezlonguri pe bonul fiscal erau trecut trei. Tânără a primit o explicație ce a lăsat-o cu gura căscată. Se pare că pe plângă cele două șezlonguri turista a trebuit să plătească atât umbrela și măsuța ce le însoțeau. Iar pentru că aceste două obiecte nu puteau să fie taxate separat pe bon s-a trecut încă un șezlong, ajungându-se la un total de 180 de lei.
„Fiți atenți! Am cerut două șezlonguri, dar mi s-au luat bani pentru trei șezlonguri, pentru că nu au putut taxa măsuța și umbrela. Dacă eu stau pe două șezlonguri, de ce să-mi taxezi trei? Că nu ai cum să-mi taxezi masa și umbrela?”, a spus Oana, în mediul online.
Turista a fost revoltată de prețurile practicate pe litoralul românesc și de cei care sunt gata oricând să dea câte o țeapă. Potrivit pățaniei sale, tragem concluzia că pentru un sigur șezlong, turiștii ce vizitează stațiunea Costinești trebuie să scoată din buzunar 120 de lei. Iar acest preț este unul care i-a făcut pe mulți să ridice din sprâncene.
După ce a văzut numai cât o costă câteva ore de plajă, turista a tras o concluzie clară. În următorii ani numai cei mai bogați dintre români își vor permite să își petreacă vacanța pe litoralul românesc.
„Peste cinci ani, pe litoralul românesc mai vin doar bogații”, a conchis Oana.